Luminile erau stinse, toti erau sub umbrele se mai auzeau din cand in cand cativa pasi grabiti ale copilasilor ce alergau spre casele lor calduroase, iar eu simteam cum lacrimi imi uda parul negru, un negru intens. Toti se grabeau, nu ii puteam intelege... de ce fug de ploaie si cauta speriati adapost, erau niste ciudati sau eu eram cea ciudata. Masinile vuiau pe strazile acum aglomerate ale micului meu oras. Cate un caine mai hoinarea dupa o ascunzatoare. Simteam cum picaturi mari de apa imi pica fix in "crestetul capului" un fior ma cutremura din cap pana in picioare. O cladire impunatoare imi apare pe retina, imi intorc privirea si observ oamenii ce se fugareau in ploaie in curtea Catedralei Eroilor, ce suflete fericite! Imi intind palmele fierbinti si astept... Oamenii astia nu stiu ce pierd, picaturile mari de apa imi patrund in palme si ma conving de adevarata bucurie a ploilor de toamna. Ajung la destinatie iar ruda mea ma intampina cu un ceai de fructe de padure abia facut, era atat de fierbinte incat iti ardeai degetelele doar lipindule de cana cu ceai. Conversatia noastra mohorata raceste lichidul binefacator, imi indrept pasii spre biblioteca prafuita a bunicii mele, multe titluri ciudate, carti rupte, praf peste tot. Era o panza de paianjen.. ce titlu ciudat pentru o carte. Imi las licoarea pe masa din centrul bibliotecii apoi scotocesc acea "panza"...