Continuare


In zadar... Ne simteam tot mai usori si ceva ne atragea spre el, ca si cum acel spirit ar fi avut un magnet pentru suflete... Odata ajunsi langa el, ma impinge cu acea coasa clasica pe care o stim toti din povesti, poze, benzi desenate si imi spune pe un glas nervos si raspicat: „Tu nu! Pentru tine cel de sus inca are planuri. Poti sa pleci acum, dar intr-o zi o sa vin si dupa tine!”. Ma simteam tot mai greu si o durere mare ma apasa pe piept. Vroiam si nu vroiam sa plec. Ma uitam cu lacrimi in ochi la prietenii mei si le spuneam sa nu le fie teama ca intr-o buna zi o sa ne revedem din nou. Ei mi-au zis aproape intr-un cor: „Sa le zici alor nostrii ca ii iubim si o sa ii veghem de sus!”. Din clipa aia am deschis ochii si eram inapoi... in corpul meu. In jur erau ei si tipam in zadar sa se trezeasca. Dupa cateva secunde bune am lesinat. M-am trezit la spital pe pat si am intrebat asistenta cum se simt ceilalti, dar nu am primit nici un raspuns. In camera respectiva se aflau mai multe persoane. Pe unele le stiam, pe altele nu. Am tipat la ei cat am putut, sa-mi spuna cum se simt ceilalti, dupa care cineva se aproprie de mine si ma apuca de mana. „Toti au murit, doar tu ai scapat, dar nu e vina ta!”. M-am trezit brusc din somn si m-am uitat in stanga si in dreapta... respiram de 3 ori mai repede si inima imi batea la fel... Vedeam doar peretii camerei mele si mobila pe care o reconosteam cu greu. M-am lasat pe spate si am respirat usurat... fusese doar un cosmar...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu