Tie iti plac Paianjenii? - 3

Sunt convinsa ca tu, dragule, cunosti sentimentul ce l-am avut in acea seara, cand iti pica o carte in mana si nu o mai pui deoparte pana nu o savurezi pe toata, fila cu fila, scoarta-n scoarta. De ce? Pentru ca are un continut captivant. Spre deosebire de titlul ce ma inspaimanta si imi provoca frica, stii bine fobiile mele. Am descoperit o poveste de dragoste scrisa de Sandra Brown "Panza de paianjen". Ruda mea nu mi-a recomandat-o, deoarece este o carte pentru acele persoane ce sunt mai in varsta, mai trecute prin viata. Cum tot ce imi este interzis ma atrage, nu am ascultat de dansa, asa ca am inceput lectura. Nu am stiut cum trec minutele, secundele. O ora si jumatate de cand nu scoteam o vorba, eram captivata de continutul cartii. Te-am facut curios, nu? Sa incepem. Kathleen, o femeie de 26 de ani, este educatoare intr-o tabara pentru orfani. Acolo, il cunoaste pe Erik, un cameraman mustacios foarte simpatic. Continuam povestirea in alta zi pentru ca acum este tarziu si mi-e somn...

Tie iti plac Paianjenii? - 2

Luminile erau stinse, toti erau sub umbrele se mai auzeau din cand in cand cativa pasi grabiti ale copilasilor ce alergau spre casele lor calduroase, iar eu simteam cum lacrimi imi uda parul negru, un negru intens. Toti se grabeau, nu ii puteam intelege... de ce fug de ploaie si cauta speriati adapost, erau niste ciudati sau eu eram cea ciudata. Masinile vuiau pe strazile acum aglomerate ale micului meu oras. Cate un caine mai hoinarea dupa o ascunzatoare. Simteam cum picaturi mari de apa imi pica fix in "crestetul capului" un fior ma cutremura din cap pana in picioare. O cladire impunatoare imi apare pe retina, imi intorc privirea si observ oamenii ce se fugareau in ploaie in curtea Catedralei Eroilor, ce suflete fericite! Imi intind palmele fierbinti si astept... Oamenii astia nu stiu ce pierd, picaturile mari de apa imi patrund in palme si ma conving de adevarata bucurie a ploilor de toamna. Ajung la destinatie iar ruda mea ma intampina cu un ceai de fructe de padure abia facut, era atat de fierbinte incat iti ardeai degetelele doar lipindule de cana cu ceai. Conversatia noastra mohorata raceste lichidul binefacator, imi indrept pasii spre biblioteca prafuita a bunicii mele, multe titluri ciudate, carti rupte, praf peste tot. Era o panza de paianjen.. ce titlu ciudat pentru o carte. Imi las licoarea pe masa din centrul bibliotecii apoi scotocesc acea "panza"...

Tie iti plac Paianjenii?

Insecte mici si mari peste tot, unde vezi cu ochii gasesti ba un tantar, ba o musca... o albina sau o furnica, un gandac sau un fluture, dar ce faci cand vezi un paianjen? Recunosc ca imi este foarte frica de insecte mai ales de paianjeni, dar azi nu voi vorbii despre fobiile mele. Apropo, tie iti plac paianjenii? Daca m-ar fi intrebat cineva asta acum cateva zile as fi dat un raspuns scurt si la obiect: "nu". Cei ce sunt din partea locului, mai exact Muntenia... undeva prin Targoviste, un oras istoric au fost matorii naturii de aseara, pete gri pictau cerul, acoperind soarele cu draperii groase de toamna. Spre apus, lacrimi se scurgeau pe trotoare iar copacii isi plangeau zilele de vara. Peste tot se instala linistea aia ce iti provoaca frica. M-am hotarat sa ies in mijlocul ploii cu gandul ca voi ajunge in alt cartier la o ruda... ii promisesem ca ii voi face o vizita cat de curand, in ciuda racelii mele mi-am tras un hanorac peste pielea mea parfumata a papaya si vanilie si am inchis zgomotos usa apartamentului...

Continuare

In zadar... Ne simteam tot mai usori si ceva ne atragea spre el, ca si cum acel spirit ar fi avut un magnet pentru suflete... Odata ajunsi langa el, ma impinge cu acea coasa clasica pe care o stim toti din povesti, poze, benzi desenate si imi spune pe un glas nervos si raspicat: „Tu nu! Pentru tine cel de sus inca are planuri. Poti sa pleci acum, dar intr-o zi o sa vin si dupa tine!”. Ma simteam tot mai greu si o durere mare ma apasa pe piept. Vroiam si nu vroiam sa plec. Ma uitam cu lacrimi in ochi la prietenii mei si le spuneam sa nu le fie teama ca intr-o buna zi o sa ne revedem din nou. Ei mi-au zis aproape intr-un cor: „Sa le zici alor nostrii ca ii iubim si o sa ii veghem de sus!”. Din clipa aia am deschis ochii si eram inapoi... in corpul meu. In jur erau ei si tipam in zadar sa se trezeasca. Dupa cateva secunde bune am lesinat. M-am trezit la spital pe pat si am intrebat asistenta cum se simt ceilalti, dar nu am primit nici un raspuns. In camera respectiva se aflau mai multe persoane. Pe unele le stiam, pe altele nu. Am tipat la ei cat am putut, sa-mi spuna cum se simt ceilalti, dupa care cineva se aproprie de mine si ma apuca de mana. „Toti au murit, doar tu ai scapat, dar nu e vina ta!”. M-am trezit brusc din somn si m-am uitat in stanga si in dreapta... respiram de 3 ori mai repede si inima imi batea la fel... Vedeam doar peretii camerei mele si mobila pe care o reconosteam cu greu. M-am lasat pe spate si am respirat usurat... fusese doar un cosmar...

Cosmar

Aseara dupa ce m-am bagat in pat, am adormit imediat si probabil pentru ca eram suparat am avut un vis foarte ciudat. Am visat ca eram in masina cu mai multi prieteni si mergeam la mare sa mai scapam de caldura torida de la Bucuresti. In drumul nostru toate erau roz. Muzica era la maxim si toti fredonam melodia Voltaj - 20 de ani. Cum mergeam noi fara nici un stres din sensul opus vine o masina spre noi... Totul s-a intamplat atat de repede cand nu am avut cum sa reactionam. Impactul care a fost fatal ne-a aruncat in afara soselei. De aici s-a intunecat tot visul si dupa cateva secunde „m-am trezit”. Eram exact ca in filme... toti eram suflete si ne priveam neputinciosi corpurile. La un moment dat cineva se aproprie de masina noastra si vorbea cu cei de la ambulanta, incercand sa le explice ceea ce s-a intamplat si ce vedea el in momentul acela. Noi tipam la el sa ii cheme mai repede si tot ii repetam ca nu avem nimic, ca suntem bine. In zadar pentru ca el nu ne auzea. Vorbea la telefon si descria locul accidentului... Pe masura ce il ascultam realizam cat de grava este situatia in care ne aflam. Uitandu-ne mai bine la masina si la noi am realizat cat de zdrobita era masina si corpurile noastre odata cu ea. Instantaneu o stare de voma ne-a cuprins pe toti si am intors privirile... In spatele nostru statea o silueta neagra care plutea la fel ca noi. Ridicand privirile am ramas socati de ceea ce vedeam... venise dupa noi, dar noi nu eram inca pregatiti sa plecam. Auzeam sunetul sirenelor si fugeam in directia lor pentru a scapa de acea silueta...

Tu esti Motivul

De ce trebuie sa ma joc cu sentimentele, sa-mi placa atât mult sa distrug? Si apoi, când e perfect sa fiu eu cea care are controlul, apari tu?! Nu pot sa-mi amintesc ultima data când am mai fost atât de fericita cu cineva... Mereu fac ceva ce regret, acum regret ceva ce nu am facut. Trebuia sa fi ramas, trebuia sa nu te fi lasat sa pleci, trebuia sa nu fi plecat din bratele tale, trebuia sa nu... Trebuia sa nu te iubesc? Prefer sa-mi asum riscul de a te iubi! Nu a fost ceva ce am vazut sau atins, ci ceea ce am simtit... si e atât de bine! De fapt, era... M-am saturat sa-mi spun ca nu poate fi nimic! Lasa-ma sa încerc, lasa-ma sa ma lovesc, lasa-ma sa simt durerea, nu mai încerca sa ma protejezi! Pe tine nu te pot rani. O stii si tu. Vreau sa iubesc simtind cea mai putenica durere, un cutit rasucindu-se în rana... Daca nu doare destul, atunci nu simt cu adevarat iubire. I rather feel pain than nothing at all.